CURSA NEBUNĂ A CREȘTERII ECONOMICE
Majoritatea celor care conduc statele lumii contemporane au credința că nivelul de trai al locuitorilor Planetei Albastre este dependent de starea economiei, respectiv dacă economia este în creștere și bunăstarea, în general, este în urcare, iar dacă economia este în recesiune, nivelul de trai al oamenilor va scădea și el.
Această opinie este una acceptată atât în mediile politice, cât și în alte sfere ale societății, considerându-se că, atunci când economia este în creștere, cei mai mulți membri ai speciei noastre pot spera în mod real la o îmbunătățire a nivelului lor de trai.
În mod aparent inexplicabil, nu numai administrațiile din statele democratice consideră ca fiind foarte importantă creșterea economică, ci și cele din state cu regimuri politice nedemocratice (spre exemplu, guvernul chinez a făcut din creșterea economică principalul obiectiv guvernamental).
Mass-media, la rândul său, abordează deseori tema creșterii economice, cântând în strună celor care manifestă susținere pentru un astfel de obiectiv politic. În general, nu greșim dacă spunem că, întreaga societate este cu ochii pe starea economiei, fiind atentă la statisticile și prognozele care au ca obiect evoluția acesteia.
Creșterea economică se bazează, de regulă, pe cele două tipuri de resurse clasice, materia primă și energia, care sunt fie epuizabile, fie limitate, și pe cunoaștere (tehnologie și informație), care pare a fi inepuizabilă și nelimitată.
Banii au și ei un rol esențial în economie, întrucât sunt cel mai important produs. În realitate, banii au valoare pentru că oamenii au încredere în ei, fiind cea mai evoluată formă a schimbului.
Creșterea economică este strâns legată de materiile prime sau de diversificarea surselor de energie, dar la acestea trebuie adăugată cunoașterea (cuceririle științifice și noile tehnologii), în lipsa căreia orice progres economic este iluzoriu.
Putem spune că se constată un consens în cancelariile guvernamentale cu privire la faptul că între starea economiei și nivelul de trai al oamenilor există o legătură de tipul cauză-efect, cauza fenomenului fiind economia, iar efectul fiind bunăstarea locuitorilor planetei.
Plecând de la o asemenea realitate, în zilele noastre asistăm la cursă nebună a creșterii economice, majoritatea executivelor propunându-și atingerea unor rate de avans economic, în special în primii ani după preluarea guvernării. Spre exemplu, statele din UE concurează între ele, iar la rândul său UE se află în competiție cu SUA, China sau Japonia.
Pentru atingerea obiectivului suprem – câștigarea cursei creșterii economice – în joc sunt aruncate, pe lângă mijloacele economice, și instrumente de natură militară, politică sau chiar religioasă.
Cursa creșterii economice produce nu numai efecte benefice, ci și consecințe negative pentru omenire, dintre care cele mai importante sunt cele asupra mediului. Chiar dacă pe hârtie sunt adoptate măsuri pentru protecția mediului, în fapt, crescând numărul autovehiculelor, folosindu-se în continuare industrii poluante ș.a., se poate lesne constata că mediul este în continuare în gravă suferință. Sunt orașe sau zone ale lumii în care poluarea este atât de evidentă, încât oamenii evită să petreacă timpul în aer liber. Într-o astfel de situație ingrată se află foarte multe orașe din China sau India.
Dar întrebarea cea mai grea este: Până unde poate crește economia și la ce nivel al cunoașterii omul se va declara mulțumit de ceea ce știe?
Consecințele imediate asupra calității vieții oamenilor nu sunt decât o parte a problemei generate de cursa creșterii economice. Pe lângă acestea se produc și alte efecte, dintre care unele au început să se vadă și, din păcate, există riscul real să-și facă din ce în ce mai simțită prezența pe iubita noastră planetă. Încălzirea globală, chiar dacă este sub anumite aspecte discutabilă, pare pe zi ce trece o certitudine.
Privite în ansamblu lucrurile, mulți vor spune că protecția mediului înseamnă cheltuieli suplimentare din fonduri publice, care vor afecta cheltuielile pentru alte domenii (sănătate, educație etc.), astfel că susținerea politicilor ecologice este una destul de firavă la nivelul populației. Omul obișnuit spune ca așa: „Vreau să mă bucur cât mai mult de facilitățile vieții, deoarece aceasta este, se pare, singura pe care o am”.
Cursa nebună a creșterii economice este, fără îndoială, aptă să genereze mai binele omului, dar poate determina și efecte inacceptabile. Noile tehnologii, bazate pe inteligență artificială sau pe descoperirile genetice, în viitorul apropiat vor putea produce aproape orice și foarte probabil omul va ajunge să fie actualizat cu dispozitive menite să-i îmbunătățească performanțele, concurând cu roboții inteligenți.
Avem însă de ales, dar atunci, în acel posibil viitor, nu cred că omul va mai putea alege, liberul său arbitru, atât cât i-a mai rămas, foarte probabil va deveni istorie. Omul riscă din ce în ce mai mult să-și piardă umanismul, întrucât acceptă prea ușor să transfere tot mai mult din puterea sa către inteligența artificială. Odată ce își va pierde umanismul, foarte probabil, omul își va pierde și primul loc în lanțul trofic, pentru că va fi din ce în ce mai dependent de algoritmii artificiali până în ziua în care totul îi va fi potrivnic. În acea zi se va vorbi despre oameni la trecut, așa cum astăzi de vorbește despre dinozauri.
