EFECTUL ADICTIV AL REŢELELOR SAU SISTEMELOR INFORMATICE

Platon spunea că lumea formelor şi a ideilor este imuabilă şi eternă, în timp ce lumea materială este în continuă schimbare. În opinia lui Platon, lumea materială nu este una reală, ci este o palidă umbră a lumii autentice – lumea formelor[1].

El era de părere că, separat de lumea materială, există o lume a formelor sau ideilor. El susţinea că orice obiect material are în lumea ideilor un echivalent perfect. Astfel, spre exemplu, în lumea ideilor există patul perfect, iar în lumea materială o versiune inferioară a patului (cel pe care-l ştim) văzut de noi.

În debutul acestui material, m-am gândit că ar fi util să spun un banc despre un pescar ce pecuia dintr-o barcă într-un lac. În acea zi, se pare că pescarul nostru era lipsit total de noroc, deși avea ore bune de când tot încerca. Nu a prins niciun măcar un peștișor. Apoi, spre seară, odată cu răcoarea instalată peste baltă, speranțele i-au revenit, dar vrând să pună momeală a constatat faptul că aceasta s-a terminat. Era ros de supărare, dar ca prin minune i-a venit o idee: să păcălească peștii.

Astfel, a scris pe un bilețel cuvântul „momeală”, l-a prins de cârligul undiței și l-a azvârlit, cu ultimele sale forțe, spre largul lacului. În câteva clipe, nu mică i-a fost mirarea, pentru că firul undiţei s-a întins foarte tare, semn că poate fi vorba de o captură mare. În timp ce mulina, cu fruntea descreţită, imaginaţia sa o luase razna. Deja se gândea la momentele de glorie, la marile capturi şi la povestea pe care o va spune prietenilor.

Când capătul firului undiţei a ieşit din apă şi a fost vizibil cârligul, a observat că nu era nicio captură, ci de acesta atârna o bucată de hârtie, care părea a fi cea pe care o prinsese el, după ce scrisese pe ea cuvântul „momeală”. Văzând asta, într-o clipă a trecut de la bucurie la supărare, aruncând undiţa în barcă, iar apoi a luat vâslele cu gândul să ajungă cât mai repede la ţărm. Ridicând una dintre vâsle, pe care era aşezat bileţelul prins în cârligul undiţei, pe care îl aruncase mai devreme, a căscat ochii pentru că nu era biletul său, ci altul, pe care scria „peşte”.

Morala acestui banc este următoarea: Dacă foloseşti momeală nereală (falsă), vei prinde peşti virtuali.   

Viaţa omului contemporan este din ce în ce mai virtuală, întrucât acesta îşi petrece tot mai mult timp în mediul virtual, în lumea formelor imateriale. Diversitatea şi funcţiile dispozitivelor electronice, precum şi posibilităţile de interconexiune sunt tot mai accesibile şi tentante, din perspectiva avantajelor imediate. Telefonul inteligent este poate cel mai folosit dispozitiv informatic, deoarece are nenumărate facilităţi şi ne simplifică realmente viaţa de zi cu zi. În Statele Unite, numărul celor care citesc cărţi clasice (tipărite) este deja inferior numărului cititorilor de cărţi digitale. La acest lucru a contribuit şi dispozitivul Kindle de la Amazon. Acest dispozitiv, în afara faptului că ajută utilizatorii să citească, oferă companiei Amazon foarte multe date despre cititori. Pe baza acestor date, utilizatorii dispozitivelor Kindle sunt cunoscuţi foarte bine de companie şi aceasta poate să le facă recomandări cu privire la ce cărţi să citească.

La fel se întâmplă cu reţelele de socializare, care colectează date despre clienţi, acestea putând să le facă sugestii, să le dea sfaturi sau să le facă recomandări.

Apelând din ce în ce mai mult la facilităţile algoritmilor electronici – în special, la noile tehnologii şi la inteligenţa artificială – fără să simtă, deoarece procesul este relativ lent, şi fără să o dorească, omul transferă din autoritate (putere) către dispozitivele electronice şi, indirect, către bazele de date deţinute de întreprinzători, companii sau de către agenţiile guvernamentale.

Cel mai pervers efect al folosirii dispozitivelor inteligente, care ne fac viaţa mai comodă, este adicţia, putând spune că ne aflăm în faţa unui nou drog social – dependenţa faţă de reţele sau sisteme informatice. Este suficient să ne gândim ce facem imediat după ce ne trezim dimineaţa, de câteva ori pe zi şi înainte de culcare. Aţi ghicit! Dimineaţa, cum am deschis ochii, luăm telefonul şi navigăm pe reţelele de socializare, postăm şi căutăm informaţii, lucru pe care îl repetăm de mai multe ori pe zi, iar seara, înainte de culcare, evident, vom repeta ceea ce am făcut dimineaţa și în cursul zilei. Tot telefonul inteligent îl folosim pentru a fotografia, ţinerea agendei, a face înregistrări audio sau video, a ne juca, a face plăţi bancare online, pentru a scrie mesaje, a asculta muzică, a vedea filme, a citi sau asculta ştiri, a afla vremea, a face calcule sau chiar pentru întrebuinţări în gospodărie (spre exemplu, ca lanternă). Folosindu-l din ce în ce mai des şi apelând la tot mai multe aplicaţii, pe care telefonul inteligent ni le oferă, companiile care deţin aplicaţiile obţin date despre noi şi încep să ne cunoască din ce în ce mai bine. Prin simplul fapt că am achiziţionat un bilet de avion online, fără să facem nimic, telefonul inteligent ne va avertiza din timp că trebuie să plecăm la aeroport. De unde ştie domnul Internet acest lucru? Răspunsul este simplu. Ne-a citit biletul primit pe e-mail. Şi, dacă tot deţine o astfel de informaţie, de ce să nu ne vină în ajutor? Tot domnul Internet, când ne aflăm în apropierea lor, ne face recomandări referitoare la restaurante, mall-uri, obiective turistice, instituții publice etc. Deci, domnul Internet, nu numai că ne cunoaște agenda, preferințele artistice, culinare ș.a., dar știe și unde ne aflăm în orice clipă (cu ajutorul sistemului GPS).

Viitoarele astfel de dispozitive ne vor face recomandări, ne vor da sfaturi sau ne vor face sugestii mult mai des și mult mai precise. Dispozitivele inteligente vor fi, în mod cert, din ce în ce mai intruzive, pentru că natura umană acceptă foarte ușor imixtiunile ca preț al creșterii confortului vieții.

Nu este departe vremea când reţelele şi sistemele informatice ne vor cunoaşte mai bine decât ne cunoaştem noi înşine, întrucât algoritmii electronici sunt mai siguri decât cei biochimici.  În acel moment, însă, individul uman nu va avea o relevanţă socială superioară unui chip avansat, deoarece va fi o simplă undă în marea de date informatice, de la care nu se va putea deconecta decât riscându-şi viaţa. Omul este relativ dependent de serviciile domnului Internet, iar în viitor riscă să-și accentueze adicția până în punctul în care va deveni sclavul acestuia.

Așadar, efectul adictiv al utilizării reţelelor sau sistemelor informatice se manifestă deja pregnant, întrucât ne petrecem foarte mult timp online, utilizând pe scară largă dispozitivele electronice inteligente, şi, cu mare nerăbdare, apelăm imediat la toate facilităţile noi ce apar pe piaţa de profil. Procedând în această manieră, fără nici un fel de prudență sau precauție, omul riscă să-și piardă individualitatea, libertatea și liberul-arbitru. Într-un cuvânt, riscă să-și piardă umanismul. Într-adevăr, omul riscă din ce în ce mai mult să-și piardă umanismul, întrucât acceptă prea ușor să transfere tot mai mult din puterea sa către inteligența artificială, în schimbul unui aparent beneficiu – simplificarea vieții.

Cu privire la această chestiune, Harari scrie: „Deplasarea autorităţii de la oameni la algoritmi are loc pretutindeni în jurul nostru, nu ca urmare a unei decizii guvernamentale deosebit de importante, ci datorită fluxului de alegeri personale obişnuite.

Dacă nu avem grijă, rezultatul ar putea fi un stat poliţienesc orwelian care monitorizează şi controlează în permanenţă nu doar toate acţiunile noastre, ci până şi ceea ce se petrece în corpul şi creierul nostru”[2].

Efectul adictiv al reţelelor sau sistemelor informatice, odată generalizat, foarte probabil va transforma omul într-o entitate de nerecunoscut, la discreţia celor câţiva care se vor folosi de algoritmii electronici pentru a-şi spori considerabil nivelul de inteligenţă şi care se vor afla la butoanele cheie ale reţelelor cu cele mai multe date.

Sunt posibile şi alte două scenarii plauzibile. Unul, destul de sumbru, conform căruia omul va pierde primplanul şi va dispărea sau va redeveni un animal oarecare. Odată ce își va pierde umanismul, foarte probabil, omul își va pierde și primul loc în lanțul trofic, pentru că va fi din ce în ce mai dependent de algoritmii artificiali până în ziua în care totul îi va fi potrivnic. Alt scenariu, probabil cel mai sumbru, este cel potrivit căruia omul se va autodistruge, întrucât există riscuri reale ca un smintit sau mai mulţi să ajungă în postura în care să declanşeze o conflagraţie nucleară. Într-un astfel de scenariu, ar părea optimist chiar şi răspunsul lui Einstein, la întrebarea: „Cu ce arme se vor lupta oamenii în al treilea război mondial”. La această întrebare, Einstein a răspuns: „Nu știu cu ce arme se vor lupta oamenii în al treilea război mondial, dar în al patrulea se vor bate cu bețe și pietre”.

Pentru a dăinui ca specie pe Terra, omul trebuie să fie mult mai preocupat de viitor, respectiv să nu transfere autoritatea către dispozitivele inteligente, să reglementeze strict modul de folosire a inteligenţei artificiale şi a descoperirilor ştiinţifice cu potenţial malign. De asemenea, omul trebuie să protejeze mediul, statele bogate să fie mai altruiste şi generoase cu cele sărace, implicându-se vizibil în ridicarea nivelului de trai al acestora, iar organizaţiile internaţionale să beneficieze de pârghii reale care să poată fi folosite în interesul umanităţii.

La toate cele de mai sus, trebuie să se adauge investirea în educaţie sănătoasă, lipsită de elemente naţionaliste, totalitariste sau religioase fundamentaliste[3].

[1] Platon (427-347 î.HR). Platon este considerat unul dintre cei mai influenţi filozofi din istoria omenirii, fiind exprimată chiar teza că scrierile filozofice ce au urmat operei platoniene nu sunt altceva decât simple: „note de subsol la lucrările lui Platon” (A.N. Wihtehead).

[2] Y.N. Harari, Homo deus, Ed. Publirom, 2018, p. 302.

[3] M.A. Hotca, Viața prin Ochii unui avocat, Ed. Universul Juridic, București, 2018, p. 272.