DEFINITIV DEZLEGATĂ, CHESTIUNEA PREALABILĂ DEVINE NEDISCUTABILĂ

 

1. Premise

Într-un comunicat din data de 17 februarie 2021, postat pe siteul Curții Constituționale, se menționează că aceasta: ”a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii” din cuprinsul dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală este neconstituțională” (s.n.).

În același comunicat, se mai precizează că: ”sintagma „cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii” din cuprinsul dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, precum și faptul că aceasta încalcă principiul securității raporturilor juridice și principiul autorității de lucru judecat, fiind, astfel, contrară prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale” (s.n.).

Înainte de analiza prima facie a deciziei Curții Constituționale, apreciem că este utilă prezentarea normelor juridice incidente.

Art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție:

”(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme (s.n.), în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate. (…)

(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie (s.n.)”.

Conform art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului:

”Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil (s.n.), în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa (…)”.

Potrivit art. 52 alin. (3) C. proc. pen.:

”(1) Instanţa penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă soluţionării cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competenţa altei instanţe, cu excepţia situaţiilor în care competenţa de soluţionare nu aparţine organelor judiciare.

(2) Chestiunea prealabilă se judecă de către instanţa penală, potrivit regulilor şi mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparţine acea chestiune.

(3) Hotărârile definitive ale altor instanţe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii (s.n.)”.

 

2. Ce este chestiunea prealabilă?

Chestiunea prealabilă reglementată de art. 52 C. proc. pen. este o problemă de natură extrapenală[1], care trebuie luată în considerare de către instanța de judecată premergător rezolvării fondului, întrucât aceasta prezintă relevanță (influențează soluția) în cauza penală pendinte.

De pildă, pot constitui chestiuni prealabile nulitatea uneia dintre căsătorii în cazul bigamiei[2], existența unui drept, când în norma de incriminare apare condiția ”fără drept”, ”pe nedrept”, ”îndeplinește prin încălcarea legii” etc. În fapt, lista chestiunilor prealabile care pot fi invocate în cauzele penale este imposibil de conturat, întrucât varietatea lor este nelimitată din punct de vedere practic.

În Avizul nr. 15 (2012) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni privind specializarea judecătorilor, se arată:

”Specializarea permite judecătorului, prin examinarea în mod repetat a mai multor cauze de aceeaşi natură, să înţeleagă mai bine realităţile referitoare la cauzele care îi sunt încredinţate, fie pe plan tehnic, social sau economic, şi să găsească, aşadar, soluţii adecvate acestor realităţi”.

Dacă privim obiectiv lucrurile, nu putem să nu observăm că judecătorii de la secțiile penale ale instanțelor nu au posibilitatea reală de a cunoaște foarte bine toate aspectele cauzei, în toate categoriile de procese penale (indiferent dacă privesc infracțiuni prevăzute în Codul penal sau infracțiuni prevăzute în legi speciale, care sunt reglementate în foarte multe acte normative) și, a fortiori, să fie specializați în materiile extrapenale de care poate depinde soluționarea cauzei cu care au fost învestiți, care în prezent sunt de o diversitate extrem de bogată (drept civil clasic, contencios administrativ, contencios fiscal, dreptul muncii, dreptul concurenței, dreptul consumatorului, achiziții publice, proprietate intelectuală, drept european, dreptul familiei, drept comercial, insolvență etc.).

Plecând de la aceste realități, legiuitorul a limitat posibilitatea extinderii competenței instanței penale, în ceea ce privește chestiunile prealabile, excluzând de plano o atare posibilitate, în ceea ce privește chestiunile prejudiciale rezolvate prin ”hotărârile definitive ale altor instanţe decât cele penale”, precum și în cazurile în care este vorba despre chestiuni prejudiciale (excepția de neconstituționalitate, chestiunile preliminare de competența CJUE sau dezlegarea unor chestiuni de competența completului specializat).

Cu alte cuvinte, legiuitorul a avut în vedere că rezolvarea chestiunilor prealabile este preferabil să aparțină judecătorilor obișnuiți cu dezlegarea unor atare probleme, astfel că ori de câte ori există o asemenea soluționare ea trebuie avută în vedere cu precădere la judecarea cauzei penale unde aceasta se ridică.

Într-o altă ordine de idei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a subliniat în jurisprudenţa sa (a se vedea, de pildă, cauza Marcks împotriva Belgiei, 1979) importanţa respectării principiului securităţii (stabilității) juridice, ca regulă inerentă protecției drepturilor omului, respectiv a dreptul la un proces echitabil.

De asemenea, în mai multe cauze (exempli gratia, în cauza Brumărescu împotriva României), CEDO a statuat că unul dintre elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care impune ca soluţia pronunțată în mod definitiv de către tribunale să nu fie repusă în discuţie.

 

3. Concluzii

Problema ce reprezintă o chestiune prealabilă în procesul penal poate fi dezlegată de instanța penală, numai dacă aceasta nu a fost ”tranșată” de instanța specializată în materia căreia aparține, o atare prorogare de competență constituind o situație de ”compromis judiciar”, acceptată din considerente care țin de înfătuirea justiției penale.

Fiind o prorogare de competență în favoarea unui judecător ”necompetent în materie extrapenală” (nespecializat) și, totodată, în detrimentul unui judecător ”competent” (specializat în acea materie) orice chestiune prealabilă trebuie luată în considerare astfel cum a fost deja dezlegată, dacă există o asemenea soluție a instanței ordinare^[3].

Potrivit comunicatului din 17 februarie 2021, prin decizia privind declararea neconstituționalității expresiei ”cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii”, instanța de contencios constituțional a statuat erga omnes că atunci când există ”hotărâri definitive ale altor instanţe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal”, întotdeaua acestea ”au autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale”.

Cu alte cuvinte, chestiunile de drept sau de fapt (lucrurile) judecate definitiv nu mai pot fi reevalute în alte procese (cauze judiciare), fie chiar penale, din perspectiva relevanței lor, deoarece raporturile sociale trebuie să se bucure de stabilitate.

Concluzia de mai sus se impune, pe bună dreptate, întrucât sintagma „cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii” din cuprinsul dispozițiilor art. 52 alin. (3) din Codul de procedură penală este nu numai lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, ci aceasta încalcă principiul securității raporturilor juridice și principiul autorității de lucru judecat, nesocotind atât art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, cât și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

 

 

[1] I. Neagu, Tratat de procedură penală, Ed. Pro, București, 1997, p. 234.

[2] Idem, p. 235.

[3] A se vedea Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE), Avizul nr. 15 (2012) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni privind specializarea judecătorilor (Paris, 5-6 noiembrie 2012).