All for Joomla All for Webmasters
Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București

DILEMA PRIZONIERULUI

 

Dilema prizonierului este un paradox ce se integrează în teoria jocurilor[1]. În chip clasic, dilema prizonierului este redată prin raportare la situația a două persoane arestate preventiv, care sunt bănuite că au săvârșit o infracțiune, fără ca organele competente să dețină suficiente dovezi pentru tragerea lor la răspundere penală. Pedeapsa pentru infracțiunea de comiterea căreia sunt bănuiți cei doi răufăcători este de 5 ani închisoare. Fiind încarcerați în mod distinct, fiecăruia dintre ei i se face aceeași propunere de colaborare cu autoritățile, respectiv să mărturisească, caz în care cel care va proceda în această manieră nu va fi pedepsit, dacă nu recunoaște și el comiterea infracțiunii, în timp ce al doilea va fi sancționat cu o pedeapsă de 10 ani închisoare. În ipoteza în care niciunul dintre cei doi nu dorește să mărturisească, probele fiind insuficiente, pedeapsa pe care o riscă este de 1 an închisoare. Dacă mărturisesc amândoi și se acuză reciproc, pe fiecare îl așteaptă o pedeapsă de 5 ani închisoare. Luându-li-se interogatoriu separat, fără să poată cunoaște intenția celuilalt, analizând la rece situația în care se află, ambii mărturisesc, astfel că în final cei doi au fost condamnați la pedepse de 5 ani închisoare.

Fiind oameni raționali, cei doi acuzați au luat hotărâri bazate pe propriile interese și calcule subiective, gândindu-se la riscul de a fi condamnați la 10 ani de închisoare, în loc de maximum 5 ani de închisoare.

Paradoxul dilemei prizonierului constă în faptul că, deși rezoluțiile celor doi, luate în considerare în mod individual, apar ca fiind raționale, dacă sunt examinate colectiv ele sunt greșite, întrucât o hotărâre comună de a nu mărturisi le-a fi asigurat o situație judiciară mult mai bună, riscând o pedeapsă de 1 an închisoare fiecare.

Jucătorii raționali cu un nivel mediu de inteligență i-au decizii similare și, cel mai probabil,  rezoluțiile lor se întâlnesc într-un punct denumit echilibrul Nash, după omul de știință care l-a pus în evidență[2].

Cunoașterea efectelor negative ale dilemei prizonierului este benefică în multe domenii de activitate, precum sunt politica internă sau externă, afacerile, sportul etc., deoarece cooperarea în multe situații este o soluție reciproc și egal sau proporțional avantajoasă.

Decizia luată prin cooperare este una similar sau egal favorabilă în cazurile în care dezavantajele sunt egal sau similar nefavorabile. Spre exemplu, dacă două companii ce concurează pe aceeași piață, cu ponderi pe piață similare, renunță fiecare la alocarea de cheltuieli pentru publicitate. Banii economisiți pot fi reinvestiți sau pot fi distribuiți ca dividende pentru asociați. Avantajul fiecăruia dintre cei doi competitori este evident și similar, întrucât a fost evitată o cursă care foarte probabil ar fi dus la același rezultat.

Hotărârea luată prin cooperare este proporțional avantajoasă în acele situații în care efectele nefavorabile sunt dezavantajoase în procent similar. De pildă, plecând de la exemplul de mai sus, dacă cei doi competitori au ponderi diferite în cadrul pieței respective.

Morala dilemei prizonierului este aceea că, în anumite cazuri, deciziile raționale individuale, care exclud cooperarea, deși din punctul de vedere al fiecăruia dintre protagoniști sunt cele corecte, din perspectivă colectivă nu sunt cele optime, întrucât o eventuală conlucrare referitoare la chestiunea în discuție ar fi adus mai multe avantaje tuturor, comparativ cu cele obținute ca urmare a luării deciziilor în mod izolat.

 

 

[1] Expresia dilema prizonierului a fost introdusă în teorie de Albert Tucker de la Universitatea Princeton (n.1905-d.1995).

[2] John Forbes Nash jr. (n.1928 – d.2015). Echilibrul Nash denumirea pentru situația stabilă în care niciun jucător nu are interesul să-și schimbe strategia, până în momentul în care unul ia decizia de schimbare a acesteia.

Adauga un comentariu