EXISTĂ TRECUT SAU VIITOR ORI NUMAI PREZENT?
Motto:
Trăiți clipa și zâmbiți, căci nu avem garanția că viitorul va fi mai bun!
Cu peste 2000 de ani în urmă, Horațiu spunea: „Carpe diem, quam minimum credula postero!” (trăiește clipa și fii cât mai puțin încrezător în viitor)[1].
În 1934, Emil Cioran, probabil inspirat de Horațiu, scria: „Toţi învăţăm să trăim după ce nu mai avem nimic de aşteptat, iar când trăim nu putem învăţa nimic, fiindcă nu trăim în prezentul concret şi viu, ci într-un viitor fad şi îndepărtat” (Pe culmile disperării, Humanitas, 2017).
Mai aproape de zilele noastre, cu cinismul caracteristic, Murphy a spus: „Zâmbește: Mâine va fi și mai rău!”[2].
- Lanza susține că timpul nu există, invocând inter alia o cugetare atribuită lui A. Einstein, care la moartea unui prieten, fizician, ar fi spus: ”Oamenii ca noi ştiu că distincţia între trecut, prezent şi viitor este doar o iluzie extrem de puternică”[3].
Am reprodus aceste citate pentru a surprinde ideea ce rezultă fie direct, fie per a contrario din conținutul lor, respectiv că omul trebuie să trăiască prezentul (clipa) concret și viu, fără să mizeze pe viitorul fad şi îndepărtat (nesigur, incert).
Nici trăirea în trecut nu este recomandabilă, deoarece cei care trăiesc în trecut sau din amintiri, de fapt, n-au trăit trecutul când acesta era pendinte. Nostaligia trecutului este frumoasă și ne poate ajuta să optimizăm prezentul, să-l facem mai bun sau să-l trăim într-un mod util. Amintirile pot fi, în același timp, o povară grea pentru sufletele celor care trecut prin experiențe nefericite.
Pe baza celor de mai sus, s-ar putea susține că singura realitate este cea care se derulează în fața ochilor noștri, adică prezentul.
Sunt și alte concepții. De pildă, în viziunea lui R. Lanza, timpul și spațiul sunt simple construcții mentale, fără corespondent obiectiv, ceea ce înseamnă că realitatea nu există. Timpul și spațiul sunt instrumente ale conștiinței omului, pe care le poartă la fel cum broasca țestoasă își duce carapacea. R. Lanza cosideră că omul trăiește și după moarte, prin modul în care a influenţat viaţa celor cu care a interacţionat. Prin acţiunile lor din timpul vieții, oamenii determină alte universuri, pe care le reconfigurează prin modul de relaționare din timpul vieții.
Potrivit lui R. Lanza, universul în care trăim este unul din mulțimea infinită a universurilor (multiversul) simultan existente, iar ceea ce oamenii consideră că este realitate nu este altceva decât un sistem informațional, pe care îl percepe și prelucrează conștiința umană.
Realitatea este o construcție a minții omului, iar starea de conștiență este o formă de energie, emisă de o sursă de 20 de wați, aflată în creier. Această energie nu se distruge și nu se pierde, astfel că atunci când omul moare, energia trece din universul celui decedat în alt univers.
Parafrazându-l pe Lanza putem considera că viața e o aventură care transcede felul nostru obișnuit de a gândi, iar când murim facem acest lucru nu într-un mod aleatoriu, ci în inevitabila matrice a vieții, plecând dintr-un univers în altul.
Trecutul este cert, dar consumat, viitorul este incert, așa că ceea ce ne rămâne este prezentul.
Așadar, trăiți clipa și zâmbiți, căci nu avem garanția că viitorul va fi mai bun!
[1] Quintus Horatius Flaccus, Ode I, 11, 8. Horațiu a fost unul din cei mai importanți poeți romani din perioada de aur a literaturii romane („epoca augustană”), cuprinsă între 43 î.Hr. (moartea lui Cicero) și 14 d. Hr. (moartea împăratului Augustus). După moartea lui Virgiliu (care era posesorul distincției de „Poeta laureatus”), în anul 19 î.Hr., Horațiu este acela care primește distincția de „Poeta laureatus”.
[2] Edward Aloysius Murphy, Jr., inginer american (1918 – 1990).
[3] Robert Lanza este autorul teoriei biocentrismului (teoria totului, centrul vieții), conform căreia moartea este o simplă iluzie, fără suport în lumea obiectivă, iar realitatea este o creație a stării de conștiență și există numai pentru că este percepută de oameni din cauza identificării morții cu trupul (corpul) uman.
