EROII, GLORIA ȘI UITAREA ÎNVINȘILOR SAU ANONIMILOR

Motto: „Judecățile calme ale minții îi pot aprecia mai mul pe ceilalți, dar oamenii vor ca splendoarea acțiunilor mărețe să îi orbească și să îi entuziasmeze. Superioritatea virtuților și a talentelor nu a avut, nici măcar supra celor care recunosc acea superioritate, aceleași efect ca și superioaritatea realizărilor” (A. Smith).

Citatul de mai sus este preluat di opera lui A. Smith, Teoria sentimentelor morale, pe care l-am considerat relevant, în ceea ce privește chestiunea supusă discuției – respectiv a eroilor tăcuți (învinși sau anonimi).

Este plauzibil să considerăm că oamenii înzestrați cu virtuți superioare celor deținute de marile figuri ale istoriei, dacă ar fi fost în locul acestora, ar fi avut realizări și mai importante. Admițând că au existat indivizi mai talentați decât Cezar sau Alexandru cel Mare, care ar fi putut întreprinde acțiuni și mai mărețe decât cei doi, A. Smith apreciază că superioritatea virtuților și a talentelor nu a avut, nici măcar supra celor care o recunosc, aceleași efect ca și superioaritatea realizărilor[1].

Cu alte cuvinte, evaluarea măreției ori actelor glorioase aparținând unor eroi sau unor mari figuri istorice nu se face în raport de potențialul, virtuțile, talentul sau genialitatea acestora, ci în funcție de ceea ce au înfăptuit, adică prin compararea realizărilor.

Rezultatele obținute ca urmare a activității derulate sunt, de fapt, singurul criteriu obiectiv pe baza căruia pot fi judecate faptele oamenilor, indiferent de domeniul în care aceștia activează.

Astfel, conducătorii militari sunt evaluați în funcție de războaiele câștigate, oamenii politici sunt judecați în raport de numărul alegătorilor, sportivii sunt analizați prin prisma locului ocupat în ierahiile de specialitate, oamenii de afaceri sunt apreciați în raport de veniturile realizate etc.

Discutând în mod realist, în orice sferă a relațiilor sociale regula pe care se bazează cântărirea valorii, importanței sau ierarhiei este aceeași – rezultatele obținute sau realizările efective.

Cel mai bun rezultat obținut îl propulsează pe cel în cauză în vârful ierarhiei, deasupra tuturor competitorilor. Superioritatea realizărilor emană o lumină orbitoare ce întunecă mintea observatorului. Acesta va fi zăpăcit de strălucirea celui mai bun rezultat, într-o manieră în care va uita calitățile, talentele sau genialitatea celorlalți competitori.

Postfactum, nu vor mai conta norocul sau ghinionul, factorii impredictibili sau alte cauze, întrucât oamenii iubesc rezultatele, adoră realizările, și mai puțin talentul participanților la întrecere.

Auzim, uneori, spunându-se: Învingătorul ia totul! Dar, uneori, eroul a fost favorizat, ajutat sau impus. Se spune că Churchill, fiind întrebat cum se vede în istorie, a dat următorul răspuns: Cred că voi fi un personaj important! Iar la întrebarea: Pe ce vă bazați când susțineți acest lucru?, acesta a răspuns: Mă bazez pe faptul că eu scriu istoria!

Din păcate, această butadă are multă acoperire în realitate.

Cred că, pentru a fi relevantă, istoria nu trebuie privită exclusiv din perspectiva învingătorilor, adică a celor care, de cele mai multe ori, au scris-o sau au ordonat scrierea ei.

Istoria trebuie analizată și din unghiul de vedere al celor care au pierdut, al învinșilor, al celor nedreptățiți și al eroilor anonimi.

Este posibil ca cei care au pierdut, dar nu au fost glorificați, să fi făcut mai mult bine omenirii decât cei care ocupă ostentativ, uneori, paginile cărților de istorie. Oare câți oameni, înghițiți de negura timpului, au avut contribuții importante la scară istorică, dar pe care societatea i-a condamnat la uitare? Cred că nu sunt puțini.

Aceștia au rămas, însă, necunoscuți posterității lor din varii motive, printre care se numără ghinionul și anumiți factori obiectivi sau subiectivi. Geniile necunoscute (ascunse) rămân în partea întunecată a istoriei. Câți oameni extraordinari sau născut ori mult prea devreme, ori mult prea târziu sau fără noroc și nu s-au remarcat la scară istorică? Acești oameni sunt geniile neîmplinite sau tăcute.

Cei care ratează sunt oare inferiori în raport cu învingătorii? Nu există un răspuns general acceptat. Un lucru este, totuși, cert: pe unii istoria îi răsfață, iar pe alții îi nedreptățește!

Când ne uităm la eroi și la toți cei pe care societatea îi consideră oameni de succes ar fi just sau cel puțin prudent să ne gândim la faptul că poate au avut mai mult noroc, poate au avut o zestre genetică mai bună, poate au avut o educație aleasă, poate s-au aflat în locul potrivit la momentul oportun …

Așadar, să îi respectăm pe eroii glorificați, dar să nu uităm de eroii anonimi!

[1] A. Smith, Teoria sentimentelor morale, Ed. Publica, 2017, p. 159.