LOGICA ÎN COMUNICARE (III)

8. Erori logice, sofisme și paralogisme

8.1. Precizări prealabile

Erorile logice constau în încălcări ale regulilor stabilite pentru validitatea raționamentelor. În cazul în care erorile logice sunt intenționate (voluntare) acestea se numesc sofisme, iar dacă sunt neintenționate (involuntare) erorile se numesc paralogisme.

Altfel spus, sofismele și paralogismele sunt raționamente logice aparent corecte, dar în realitate sunt false.

8.2. Argumente logice greșite

• Argumentum ad hominem („atacul la persoană”). Argumentul prin atac la persoană, cunoscut și ca argumentum ad hitlerum, argumentum ad nazium sau reductio ad hitlerum vizează particularitățile negative ale persoanei emitentului (de pildă, este un tip rău-famat) sau circumstanțe în care acestea se află (spre exemplu, cel în cauză se găsește într-o situație specială). Simplul fapt al originii raționamentului, ca aparținând unei persoane reprobabile, este considerat suficient pentru a-l invalida. Altfel spus, când argumentatorul este un individ blamabil, această împrejurare atrage, în opinia subiectului analist, incorectitudinea argumentului de proveniență nesănătoasă. Eroarea constă în aceea că, deși emitentul unui mesaj este un personaj negativ, acesta trebuie examinat în conținutul său, deoarece validitatea raționamentului nu este invalidată ab initio, fără nicio verificare. Fără analiza propriu-zisă a conținutului mesajului, se poate trage o concluzie eronată. Spre exemplu, pe baza argumentului ad hitlerum, se ajunge să se considere că tot ceea ce a spus Hitler este incorect, întrucât este un personaj monstruos repudiat. Or, chiar și un astfel de om – poate cel mai mare ticălos din istorie – are aptitudinea de fomula un raţionament corect;
• Argumentum ad ignorantiam („apelul la ignoranță”). Acest argument este folosit în susținerea unei opinii, echivalându-se lipsa dovezii cu existența probei contrare. Apelul la ignoranță nu trebuie confundat cu argumentul reductio ad absurdum, deoarece acesta este unul corect și impune demostrația că orice altă accepțiune, în afara celui presupuse corecte, este absurdă. Or, în cazul argumentului ad ignorantiam se confundă lipsa dovezii cu proba opusă;
• Argumentum ad verecundiam („apelul la autoritate”). Acest argument este încadrat în categoria erorilor logice, deoarece are la bază premisa că validitatea unui argument decurge din credibilitatea sursei. Altfel spus, dacă sursa emitentă a argumentului este credibilă, acesta este valid. Poziția erorii în acest caz este într-o situație inversă față de cea existentă în cazul folosirii argumentului ad hominem, când se respinge argumentul pentru că cel care l-a formulat este un personaj negativ sau poate fi altfel contestat. Aici este situaţia este opusă, în sensul că argumentul este considerat valid tocmai că provine de la o anumită persoană, care are autoritate într-un domeniu. Argumentum ad verecundiam este o eroare logică, întrucât, prin ea însăşi, aserțiunea făcută de o autoritate, oricare ar aceasta, nu este adevărată doar pentru că aparține acesteia, ci poate fi şi invalidă. Orice argument trebuie să fie verificat sub aspect formal și substanțial, deoarece orice sursă, chiar dacă este respectabilă, nu înseamnă că este total infailibilă. Oricine poate greși, inclusiv cele mai înalte autorități dintr-un domeniu și, cu atât mai mult erorile sunt posibile, dacă aserțiunile nu aparțin domeniului de competență recunoscută a autorităţii emitente. De pildă, ce valoare de adevăr are afirmația: Dacă Nadia Comăneci a spus că legea este proastă, atunci așa este! În primul rând, cu tot respectul pentru Nadia Comăneci, dar nici măcar nu este o autoritate în domeniul juridic. În al doilea rând, presupunând că Nadia a făcut o afirmație despre gimnastică, nici în acest caz nu există certitudine în ceea ce privește adevărul afirmației sale. Sigur, de data aceasta gradul de certitudine este mult superior;
• Argumentum ad populum („apelul la lume sau populație”, „apelul la mase”, „apelul la mulțime” etc.). Sensul acestui argument poate fi exprimat sintetic, în maxima: „dacă mulți cred sau spun, atunci așa este„. Pentru exprimarea argumentului analizat aici sunt folosite și alte sintagme latine, precum: argumentum ad numerum („apelul la număr”) sau consensus gentium („consensul clanurilor”). Uneori, se vorbește despre tirania majorității sau se afirmă că poporul are întotdeuana dreptate. Să lu[m un exemplu, plecând de la premisa că, în cadrul instanțelor de judecată, completele de judecată colegiale decid cu majoritate, nu cu unanimitate. Înseamnă că întotdeauna hotărârile acestora sunt temeinice și legale? Evident că nu! Însă, hotărârile judecătorești se bucură de prezumția că reflectă adevărul (res iudicata pro veritate habetur). În contextul argumentului examinat, își găsește locul și adagiul non multa, sed multum (nu multe, ci mai mult), cu forma metamorfozată în multa non sed multum (multe nu înseamnă mai mult);
• Argumentum ad misericordiam („apelul la milă”). Cei care folosesc acest argument se bazează pe empatie sau compasiune. Spre exemplu, intră în această categorie aserțiunea: Domnule judecător, trebuie să admiteți solicitarea reclamantului pentru că acesta este un om sărac, cinstit și are dreptate;
• Argumentum ad baculum („apelul la forță” sau „la folosirea bățului”) – Este un argument ce se bazează pe posibilele efecte negative ce se pot produce dacă nu se acceptă validitatea raţionamentului. Din această categorie de argumente face parte propoziția: Dacă nu-mi dai dreptate, vei ajunge în iad!;
• Sloganul înşelător (expresii sau sintagme înşelătoare). Uneori, sloganul este folosit pentru a induce în eroare publicul sau destinatarii unui mesaj de acest tip. De multe ori, creatorii de sloganuri, în special în scop publicitar sau pentru mediatizarea unor evenimente, pun în circulație expresii sau sintagme cu un puternic impact emoţional sau persuasiv în rândul celor vizați. De pildă: Farmacia inimii …; Pentru că meriți!; Trebuie să cumperi, stocul este limitat! s.a.
• Corelația din coincidență (post hoc, ergo propter hoc – „după asta, așadar din cauza asta”). Este vorba despre eroarea determinată de asimilarea succesiuni a evenimentelor cu existența legăturii cauzale. În această situaţie, discutăm despre o eroare logică, deoarece dintr-o simplă coincidență constând în simpla succesiune a evenimentelor, se trage concluzia că există legătură de cauzalitate. În realitate, în cazul corelaţiei din coincidenţă, nu suntem în prezenţa unei certitudini, întrucât nu orice consecutivitate între două evenimente echivalează cu existența raportului de cauzalitate. De pildă, faptul că soția l-a trimis pe soțul său la piață să cumpere legume, dacă acesta a fost lovit pe trecerea de pietoni de un autoturism și a suferit o vătămare corporală, nu are legătură de cauzalitate cu evenimentul rutier produs (vătămarea corporală a soțului). Împrejurarea că soţia l-a trimis pe soț la piaţă este doar un factor-prilej anterior în ceea ce priveşte ajungerea soţului în postura de victimă a evenimentului rutier. În exemplul de mai sus, eroarea logică constă, de fapt, în aceea că se trage o concluzie doar pe baza ordinii secvențiale a evenimentelor, în loc să fie luați în calcul şi alți factori (condiții), care ar putea elimina legătura între evenimente.