MERGI PE UNDE NU S-A MAI CĂLCAT ȘI LASĂ O URMĂ! (R.W. EMERSON[1])
„Mergi pe unde nu s-a mai călcat și lasă o urmă” este o cugetare profundă ce aparține lui R.W. Emerson, pe care o putem avea ca reper în viață, în special în momentele esențiale, dar și în cele grele, delicate sau complicate, când avem de ales între a merge pe drumuri cunoscute, amenajate, și a umbla prin locuri necălcate, necunoscute.
Când avem mai multe opțiuni, dintre care unele sunt bătătorite, iar altele sunt necunoscute, ne trec prin minte vorbe precum: Drumul cel mai bun este cel cunoscut!, Dacă nu știi un de vrei să ajungi, orice rută este la fel de bună sau de proastă! Dacă nu știi spre ce port te îndrepți niciun vânt nu ți-e prielnic! etc.
Dacă facem o comparație între aforismul lui Emerson și cele trei de mai sus, deși ar putea părea că există o contradicție între ele, în fapt aceasta nu există, deoarece ele vizează aspecte diferite ale relațiilor sociale. Cele din urmă au în vedere situațiile în care pentru fiecare opțiune există o rută socială, un drum al vieții, un vânt prielnic ș.a., dar subiectul este nehotărât sau ezitant, în timp ce butada lui Emerson antamează un nivel diferit, superior nivelului celorlalte cugetări.
Prin expresia Mergi pe unde nu s-a mai călcat și lasă o urmă!, Emerson ne îndeamnă pe toți să nu ne complacem în meschinăriile cotidiene sau banalul zilnic, adică să nu folosim drumurile folosite de toți, chiar dacă ne pot duce la destinații acceptabile, ci să încercăm să ne ridicăm deasupra simplei existențe neînsemnate. Cu alte cuvinte, să nu fim uitați în clipa în care ultimul pământean care ne-a cunoscut și-a încetat existența terestră.
Morala cugetării lui Emerson este aceea că orice om are posibilitatea ca, odată sau de mai multe ori în existența sa efemeră[2], să calce pe căi necunoscute și să lase semne ale trecerii sale prin viață, care îi permit să spere că va scrie, dacă nu o pagină, cel puțin un rând în cartea de istorie.
[1] Ralph Waldo Emerson (n. 25 mai 1803 – d. 27 aprilie 1882).
[2] Cu excepțiile de rigoare.