POVESTEA CĂRĂBUȘULUI

Azi, fără să am o explicație, mi-a trecut prin minte schița Sărăcuțul a lui Emil Gîrleanu, creație literară ce prezintă odiseea unui cărăbuș, care trece cu noroc prin mai multe pericole. Însă, numai până la un moment dat …..

Povestea începe cu apariția unui vârtej, care a luat pe sus cărăbușul de pe ramura unde stătea. După ce vârtejul s-a liniștit cărăbușul a căzut în mijlocul unui drum rural, pe o bucată de hârtie. Trezindu-se la realitate și uitându-se în jur a realizat că se află pe un drum prăfuit. Dar ce-i văzură ochii: un cocoș (cucoș, cum scria E. Gîrleanu), țanțoș, cu pieptul în platoșă și pinteni arcuiți venea spre el. Acesta mă înghite!, a spus cărăbușul, dar cocoșul l-a privit și a trecut mândru pe lângă cărăbuș, fără să-i facă vreun rău. Am scăpat a zis cărăbușul! Când se uita după cocoș, a încremenit de spaimă, deoarece din partea opusă a drumului venea un curcan. Acum chiar c-am pățit-o, zise cărăbușul, făcându-se mic! Curcanul și cocoșul și-au dat binețe, iar când primul s-a apropiat de cărăbuș, l-a ocolit și și-a văzut de drum. Imediat, cărăbușul și-a spus: Bine c-am avut noroc! Apoi, pe drum și-a făcut apariția intempestivă un păun. Păunul s-a apropiat de cărăbuș, l-a răsturnat cu ciocul pe spate, apoi iar l-a întors cum îl găsise și, în final, l-a lăsat și a plecat. Carăbușului nu-i venea să-și creadă ochilor că mai este în viață, gândindu-se că este momentul să zboare de acolo pe vreo creangă.

În clipa aceea un pui de sturz, mai mărișor ceva decât o nucă, zbura spre el. Văzându-l, cărăbușul s-a gândit că nu mai este nici un pericol pentru el și s-a pregătit să-i dea bună ziua sturzului. Dar sturzul s-a așezat pe hârtia unde se afla cărăbușul și l-a înghițit, destul de greu, aproape să se înece.

O vrabie și puii săi au fost martorii celor întâmplate.

Povestea cărăbușului poate fi povestea unui om încercat de greutățile vieții. Viața unui om este presărată cu multe evenimente previzibile și imprevizibile, unele mai grele, altele mai facile. Omul trece în viață prin multe încercări, obstacole sau greutăți. O parte dintre acestea lasă urme sau produc consecințe ireparabile, iar altă parte din greutăți sunt trecute cu bine și constituie repere importante pentru alte evenimente viitoare similare.

Schița lui E. Gîrleanu are o morală care confirmă povestea curcanului[1], în sensul că experiența te ajută să înțelegi prezentul și să prevezi viitorul anticipabil, dar nu îți este de vreun folos pentru a prognostica viitorul nereflectat de faptele din trecut. Atenția pe care o acordăm evenimentelor în derulare nu trebuie să fie influențată de întâmplările trecute atunci când este vorba despre pericolele. De multe ori, trecerea cu bine printr-un pericol mare, conduce la scăderea gradului de vigilență în viitor și la adormirea instinctelor care puteau detecta apariția puțin probabilului.

În esență, morala poveștii cărăbușului este că omul trebuie fie atent atât la pericolele aparent mari, cât și la pericolele aparent mici.

Altfel spus, antefactum toate pericolele trebuie tratate cu mare prudență!

[1] Este vorba despre povestea unui curcan hrănit în fiecare zi. Fiecare masă oferită de stăpân i-a întărit convingerea păsării că regula generală a vieții este aceea de a fi hrănită în fiecare zi de către membrii prietenoși ai rasei umane, „care î-i apără interesele”, cum ar spune un politician. Apare, însă, momentul surpriză, în după-amiaza zilei dinaintea Zilei Recunoștinței, când curcanului i se va întâmpla ceva neașteptat. V-a fi ucis de mâna care i-a dat mâncare pentru a fi consumat cu ocazia acestei sărbători. Bertrand Russell  a fost cel care a identificat existența unor capcane în cunoașterea prin observație. El a dat exemplul puiului de găină hrănit în fiecare zi pentru a fi sacrificat, la un moment dat, de către cel care-l hrănește. Această idee a fost preluată și finisată de Nassim Taleb, autorul cărții Lebăda Neagră , adaptând exemplul dat de B. Russell, la continetul nord-american, înlocuind puiul de găină cu un curcan.