CUM NE CREȘTEM ROBUSTEȚEA, FAȚĂ DE LEBEDELE NEGRE, PRIN ANTIFRAGILITATE. VIZIUNEA LUI TALEB

Motto: “Formula mea pentru ceea ce este măreţ în oameni este amor fati (iubirea destinului – n.n.): să nu vrei să ai nimic altfel, nici înaintea ta, nici în urma ta, nici în întreaga veşnicie. Nu numai să ştii să suporţi ceea ce este necesar, şi cu atât mai puţin să-l ascunzi – orice idealism este ipocrizia în faţa necesităţii –, ci să-l iubeşti” (F. Nietzsche, Ecee homo).

Pentru N. Pentru Taleb[1], Lebăda Neagră este starea de orbire a omului față de aleatoriu, față de evenimentele rare cu impact deosebit asupra societății. Este vorba despre întâmplări sau evenimente precum criza economico-financiară din 2008 sau atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.

Metafora Lebăda Neagră este legată de credința pe care oamenii au avut-o, până la descoperiea lebedelor negre în Australia, că toate lebedele sunt albe. În opera Lebăda Neagră, tărâmul Lebedelor Negre este denumit Extremistan (alcătuit din evenimente rare, imprevizibile și cu impact major), iar târâmul Lebedelor Albe este numit Mediocristan (alcătuit din toate evenimentele predictibile care se produc).

Antefactum, adică anterior survenirii unui eveniment foarte improbabil, cu impact deosebit, oamenii nu-l detectează printre evenimentele majoare posibile din viitor. Postfactum, respectiv după ce evenimentul se produce, oamenii vor născoci explicații referitoare la cauzele sale.

Plecând de la incapacitatea oamenilor de a prefigura sau prezice evenimente majore izolate, Taleb consideră că oamenii sunt incapabili să anticipeze cursul istoriei, cu toate că aceștia se comportă ca și cum ar putea să o facă, întocmind prognoze care nu se confirmă mai niciodată.

Fără a fi lipsit de deferență față de științele sociale, Taleb ajunge la concluzia că aproape nicio descoperire şi nicio tehnologie nu au apărut în urma proiectării şi planificării, toate fiind Lebede Negre (fiind întâmplătoare).

Oamenii sunt construiți pentru a percepe fapte și mai puțin pentru gândire sau introspecție. Respectăm mai mult pe cei care provoacă și câștigă un război și mai puțin pe cei care previn un astfel de conflict. Mintea omului este adormită în contact cu istoria, oamenii având iluzia înțelegerii acesteia, probabil din cauza distorsiunii retrospective și a evaluării exagerate a informațiilor factuale. Istoria arată mult mai bine în manualele de specialitate comparativ cu realitatea evenimentelor. Faptele de succes se imprimă mai bine în mintea oamenilor. Cei care câștigă iau, de regulă, totul! În acest context, Taleb folosește sintagma dovadă tăcută. Cei care nu au succes, deși întruneau aceleași condiții ca și cei care au avut parte de glorie, sunt ocoliți sau ingnorați de istorie și memoria colectivă.

Taleb demonstrează că improbabilul, imprevizibilul şi nesiguranţa sunt utile, dezirabile şi chiar necesare, pentru că optimizează orice sistem. Spre exemplu, organismul uman are de câştigat dacă este supus ocazional la stres și tensiune.

Trăim într-o lume pe care nu o înţelegem, dominată de Lebedele Negre şi de obsesia umană pentru predictibil şi siguranţă. Soluția lui Taleb la această problemă fundamentală este antifragilitatea, adică trecerea omului prin evenimente și rămânerea nevătămat la încetarea acestora.

Cu alte cuvinte, antifragilitatea este calitatea ce crește robustețea oamenilor care fac față evenimentelor impredictibile sau improbabile[2].

[1] Nassim Nicholas Taleb este autorul cărții Lebăda Neagră (Ed. Curtea Veche), considerată de revista The Sunday Times ca fiind una dintre cele mai influente douăsprezece cărți apărute după al doilea război mondial. Devenit filosof, din agent de bursă şi analist al riscului, Taleb, care a fost om de afaceri, eseist şi cercetător, este un gânditor contemporan original. În prezent este Profesor de Ingineria Riscului la Institutul Politehnic al Universităţii New York.

[2] Pentru acest subiect, a se vedea N.N. Taleb, Antifragil, Ed. Curtea Veche.