CUGETĂRI ALE LUI MARCUS AURELIUS
„Durata vieții oamenești e un punct, substanța sa – un flux, senzația – obscură, întrega alcătuire a trupului – sortită unei rapide putrefacții, sufletul – un vârtej, soarta – greu de ghicit, faima – nesigură; pe scurt, tot ce ține de trup e un fluviu, iar tot ce ține de suflet – un vis și o vanitate, viața este un război și un popas făcut de un străin, iar renumele peste ani – uitare. Cine poate, așadar, să ne însoțească în viață? Un singur și unic lucru: filozofia[1]”.
„Nu-ți irosi partea rămasă din viață făcându-ți idei asupra situației sau faptelor celorlalți, de vreme ce nu faci aceasta în vederea interesului comun. Căci te împiedici astfel să îndeplinești altă treabă, vreau să spun imaginându-ți ce și din ce cauză face ceva unul sau altul, ce spune, ce își dorește, ce uneltește și câte altele de acest fel te determină să te îndepărtezi de atenția pe care trebuie să o acorzi propriei tale părți conducătoare a sufletului. Așadar, în înlănțuirea reprezentărilor, este nevoie să evităm ceea ce este la voia întâmplării și fără rost și, pe cât posibil, ceea ce este indiscret și dăunător”.
„Nu acționa involuntar, nici împotriva interesului public, nici fără o atentă cercetare și nici opunând rezistență; nici eleganța căutată să nu-ți împodobească intelectul; nu fi flecar; nici nu te amesteca în treburile altora (…). Trebuie, așadar, să stai drept, nu ținut drept”.
„Să nu prețuiești niciodată, ca și cum ți-ar fi de folos, ceea ce într-o zi te va constrânge să încalci credința, să renunți la pudoare, să urăști pe cineva, să-l bănuiești, să-l blestemi, să fii ipocrit sau să dorești ceva ce are nevoie de pereți și de perdele”.
„După cum medicii au întodeauna la îndemână instrumentele și ustensilele din fier necesare pentru a oferi ajutor în cazuri neprevăzute, tot așa să ai și tu pregătite principiile ….”.
„Trup, suflet, minte; trupului îi aparțin senzațiile, sufletului – impulsurile, minții – învățăturile”.
„Micul meșteșug pe care l-ai învățat iubește-l și bazeazăt-te pe el. Petrece-ți restul vieții ca un om care a încredințat, cu tot sufletul, zeilor toate bunurile sale și care nu se face nici tiranul, nici sclavul altui om”.
„…care este lucrul spre care trebuie să ne îndreptăm efortul? Unul sigur: o gândire conform dreptății, acțiuni potrivite cu interesele comunității, un logos care să nu ne înșele niciodată și o predispoziție sufletească în stare să primescă orice întâmplare ca necesară, ca familiară, ca provenită din același principiu și din aceeași sursă”.
„Totul este efemer, și cel care-și amintește, și cel care este amintit”.
„Un râu de evenimente și un torent vijelios este timpul: căci fiecare lucru de-abia se zărește și deja s-a dus, și un altul vine care, la rândul său, este destinat să se ducă”.
„Fii asemenea unui promontoriu de care se sparg neîncetat valurile. El stă drept și împrejuru-i se potolește înspumatul clocot al apelor”.
„Un ajutor rudimentar, dar eficeint pentru a putea disprețui moartea este reamintirea sorții tuturor celor care s-au agățat în mod meschin de viață”.
„Aleargă întodeauna pe drumul cel mai scurt. Și drumul cel mai scurt este calea conformă cu natura”.
„Alexandru Macedon și îngijitorul catârilor săi, odată ce au murit, s-au găsit în aceeași situație”.
[1] Aceste citate au fost preluate din opera lui Marcus Aurelius (n.121-d.180) – Gânduri către sine însuși.
