OAMENII DE ISPRAVĂ ȘI FAPTELE LOR

 

 

Orice om cu nivel intelectual mediu – categorie în care se încadrează majoritatea oamenilor – are în zestrea sa biologică de aptitudini, alături de inteligență, principalele calități sau însușiri care îi permit posibilitatea, cel puţin teoretică, să ajungă pe cel mai înalt nivel social sau profesional.

Evident că, nu toți oamenii ajung în partea de sus a ierarhiei sociale sau profesionale, deoarece, pentru obținerea succesului, pe lângă factorii biologici, intră în acțiune o paletă întreagă de cauze de altă natură, care influențează sau chiar determină reușita sau eșecul fiecărui individ. Dintre aceste din urmă cauze, nu trebuie omis hazardul (norocul sau ghinionul)[1] și, sigur, trebuie luate în considerare multe altele.

Ține de norocul nostru sau, dimpotrivă, de neșansa specifică, locul în care ne-am născut și mediul în care ne-am dus existența în copilărie. De asemenea, educația primară, pe care fiecare dintre noi o primim, în bună măsură nu ține de noi, ci de alți factori (nivelul de trai al familiei, educația părinților ș.a.), pe care viitorul adult nu-i poate schimba sau controla.

Un destin favorabil la un moment cheie al vieții poate genera o serie de realizări, în timp ce un eșec poate determina, la rândul său, un efect negativ sau o serie de nerealizări. Din perspectiva rolului jucat de factorul alea (hazard), pot exista 3 categorii de persoane, respectiv: cele pentru care norocul este dominant; cele pentru care ghinionul este prevalent; cele din categoria mixtă, în privința cărora hazardul s-a manifestat bivalent, adică atât pozitiv (noroc), cât și negativ (ghinion).

În orice caz, la naștere, omul normal (mediu) are dobândeşte posibilitatea (vocaţia) de a urca până în vârful ierarhiei sociale sau profesionale, ori numai până în partea de mijloc a acesteia, după cum poate avea neșansa (ghinionul) urca puţin sau deloc, situându-se pe o poziție inferioară pe scara socială sau profesională.

Printr-o metaforă, am putea spune că, în copilărie, fiecare om este ca un bloc de marmură în interiorul căruia se află o minunată statuie nefinisată (necioplită și neșlefuită). Sau, astfel cum spunea Michelangelo, înăuntrul fiecărui bloc de marmură sălășluiește o statuie frumoasă, care poate fi scoasă la lumină prin îndepărtarea materialului excedentar.

Nu toți oamenii au norocul să fie șlefuiți prin educație ori să fie ciopliți de mediul în care trăiesc, astfel că rămân simple posibilități, care nu au beneficiat deloc sau prea puțin de factorii cu rol cauzal sau influențator în ceea ce privește aducerea la lumină a personalității marcante ce sălășluiește în corpul oricărui om normal. În acest din urmă caz discutăm fie de cei fără șansă, fie de nenorociți.

 

Este momentul precizării potrivit căreia, faptul că o persoană se află pe o poziție înaltă în orice domeniu, nu este o certitudine că aceasta este îndreptățită să ocupe o astfel de poziție, după cum nici situarea pe un loc inferior nu este o garanție că cel evaluat nu merita mai mult. De multe ori, poziționarea socială sau profesională poate fi nemeritată sau, din contră, nedreaptă.

Indiferent de locul în ierarhia socio-profesională, orice om poate la un moment dat să fie un om de ispravă, întrucât reușitele, izbânzile sau realizările pot fi obținute de către orice individ care își face datoria cum se cuvine în poziția pe care o ocupă la un moment dat.

Așa cum am văzut mai sus, chiar dacă discutăm de primele locuri într-un domeniu, acestea nu asigură, prin ele însele, concordanța calitativă între poziția ocupată și realizările efective, deoarece uneori omul nu se ridică la nivelul funcţiei sau demnităţii pe care o deţine. Există numeroase exemple în acest sens, de persoane care, după ce au ajuns în topuri sau pe cele mai înalte culmi ale unor domenii, s-a putut constata, foarte clar, că nu sunt persoanele potrivite pentru astfel de poziții. Cu alte cuvinte, nu sunt autentice persoane de ispravă.

Nicio poziție înaltă, deținută de cineva, nu se datorează întotdeauna meritelor sau calităților celui în cauză, ci aceasta poate fi consecința unor alte împrejurări sau evenimente favorabile, care exced meritului propriu-zis.

Plecând ce la aceste premise, manifestând cel puțin o atenție obișnuită, dacă nu chiar sporită, vom observa în jurul nostru foarte mulți indivizi meritorii sau cu realizări. Este vorba despre oamenii de ispravă, oameni pe care avem obligaţia morală să-i băgăm în seamă mult mai mult.

Aceștia au toată îndreptăţirea să fie notaţi cu 10, întrucât pe eforturile lor se bazează societatea și, prin urmare, trebuie să se bucure de tot respectul nostru. Fără a conta tipul de activitate pe care o desfășoară, fără a avea relevanță nivelul social sau profesional deținut de fiecare, fără a ține seama de vârsta lor sau alte criterii, noi (societatea) trebuie să-i tratăm cu același respect pe toți cei care-și fac impecabil treaba asumată, fără nicio legătură cu profesia, funcţia meseria sau ocupaţia lor şi indiferent de poziţia formală deţinută. Toți aceștia merită calificativul maxim.

Cred că este util să aduc la cunoștința cititorilor (care nu știu acest lucru), sistemul de notare inedit al lui B. Zender, fost profesor la Conservatorul New England din Boston, care a renunțat la calificativele clasice și acorda tuturor studenților săi nota 10, încă de la începutul cursului, sub condiția ca în 2 săptămâni fiecare dintre ei să-i scrie o scrisoare în care să fie menționată o dată ulterioară finalizării cursului. Aceste scrisori trebuiau redactate la trecut și să cuprindă relatări retrospective ale studenților cu privire la realizările  fiecăruia dintre ei, ca urmare a participării la cursul predat de profesorul B. Zender[2]. Pe scurt, erau scrisori din viitorul anticipat despre trecut.

Pentru a-i motiva pe studenții săi, B. Zender le-a spus că ceea ce-l interesează este să afle omul care a devenit fiecare student în viitorul prefigurat, după ce a urmat cursul său, astfel încât profesorul să se îndrăgostească de persoana descrisă în scrisoare.

Acest sistem de notare are meritul transpunerii în practică a spuselor lui Michelangelo referitoare la blocul de marmură nefinisată, deoarece permite o mai facilă înlăturare a materialului excedentar în scopul dezvăluirii statuii frumoase ascunse în interiorul oricărui om normal.

Societatea trebuie să-i evalueze pe toți oamenii de ispravă cu nota maximă, iar nu prin luarea în considerare, în exclusivitate, a criteriilor ce țin de ierarhie, întrucât locul ocupat poate fi înșelător. Numai prin luarea în considerare a tuturor aspectelor relevante se poate realiza o justă apreciere.

Nivelul – social sau profesional – aparent este numai un indiciu că cel în discuție are competența corespunzătoare, ceea ce înseamnă că acest criteriu trebuie întărit cu verificarea efectivă a conținutului activității desfășurate de către acesta.

 

 

 

 

 

 

 

 

[1] Hazardul joacă un rol, cauzal sau favorizator, asupra evoluției tuturor oamenilor în societate.

[2] R. Stone Zender, B. Zender, Arta posibilului, Ed. Publica, 2012, p. 39.