Alicia Larde și John Nash – două suflete pereche
John Forbes Nash (născut în data de 13 iunie 1928 – decedat în 23 mai 2015[1]) este omul de ştiinţă care, la o vârstă respectabilă şi suferind mulţi ani de o boală mintală gravă (schizofrenie paranoidă), a fost răpus, alături de soţia sa, nu de această maladie, ci de un eveniment rutier produs în New Jersey. Cei doi se pare că nu purtau centuri de siguranţă.
Cine este acest om, genial potrivit celor care i-au analizat activitatea ştiinţifică[2]?
John Nash a fost un matematician care, la vârsta de numai 22 de ani, şi-a luat doctoratul cu o lucrare de 27 de pagini ce a influenţat substanţial teoriile economice. În anul 1959 s-a îmbolnăvit de schizofrenie paranoidă şi au urmat 25 de ani de calvar (internări în spitale de psihiatrie, probleme sociale, vagabondaj şi şomaj).
În anul 1957, John Nash s-a căsătorit cu Alicia Larde (numele complet a acesteia fiind Alicia Lopez-Harrison de Lardé), dar cei doi au divorţat în 1963, rămânând prieteni, şi s-au recăsătorit în anul 2001.
Lumea ştiinţifică a fost uimită în anul 1994, când John Nash, şomer fiind, a primit premiul Nobel pentru lucrarea sa de doctorat de 27 de pagini.
John Nash a fost şi subiectul filmului A Beautiful Mind, film premiat cu un premiu Oscar, în care omul de ştiinţă a fost interpretat de actorul Russell Crowe.
Genialul şi inegalabilul John Nash, deşi a avut un destin cumplit, care i-a sorocit o boală teribilă – schizofrenia paranoidă – cu ajutorul familiei (în principal, a soţiei şi fiului său), a reuşit să facă faţă acestei greutăţi colosale şi a ajuns la venerabila vârstă de 86 de ani.
John Nash a fost exemplul omului care a izbutit indiferent de vicisitudini, iar, prin teoria matematică a jocului, acesta a contribuit în mod fundamental la dezvoltarea economiei secolului XX.
Mintea minunată a lui John Nash a trecut, însă, în altă dimensiune, în ziua de 23 mai 2015, alături de spiritul neobosit al formidabilei sale soţii – Alicia.
[1] Conținutul acestui articol a fost publicat sub titlul Nash, John Forbes Nash – a beautiful mind (www.juridice.ro).
[2] Pentru un articol foarte interesant despre J. Nash, a se vedea Cum m-am întâlnit cu o minte sclipitoare, publicat de Vlad Mixich, în data de 29 mai 2013, pe www.hotnews.ro.