All for Joomla All for Webmasters
Splaiul Unirii nr. 152-154, Sect. 4, București
Libertatea de exprimare a avocatului

Sediul dreptului fundamental al omului la libertate de exprimare se găsește în mai multe acte normative, dintre care menționăm aici Constituția și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Constituție: Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile s.n. – M.A.H.)”.

Conform art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului:

1. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare (s.n. – M.A.H). Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu impiedica statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2. Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și pevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești”.

Intrând ex abrupto în subiectul anunțat, în rândurile ce urmează vom încerca să răspundem la două întrebări:

  • Până unde se întinde libertatea de exprimare a unui avocat în legătură cu apărarea clientului său?
  • Are acesta libertatea de exprimare recunoscută ziariștilor?

În cauza Morice contra Franței (pronunțată la data de 23 aprilie 2015), Marea Cameră a CEDO a statuat că:

  • avocatul are o poziție specială în administrarea justiției și, totodată, dreptul de a contribui la dezbaterile de interes public prin intermediul presei, dar nu poate fi pus pe același plan cu jurnaliștii;
  • dacă avocatul exprimă public judecăți de valoare, care nu sunt susceptibile de probă, este necesar să se întemeieze pe o bază factuală suficientă;
  • trebuie menținută autoritatea sistemului judiciar și asigurate relații bazate pe respect între protagoniștii sistemului de justiție[1].

Din considerentele hotărârii CEDO pronunțate în cauza Morice contra Franței se desprinde ideea că libertatea de exprimare a avocatului relativ la apărarea clientului său este inferioară libertății de exprimare a jurnaliștilor, dar superioară libertății deținute de simplul cetățean. Curtea face distincția între susținerile avocatului din sala de judecată și opiniile exprimate în afara acesteia. Curtea a arătat că afirmațiile avocatului făcute în sala de judecată justifică un grad ridicat de toleranță la critică, dar în afara sălii avocații trebuie să evite comentariile care reprezintă un atac personal gratuit, fără o legătură directă cu realitatea cazului în care este angajat.

Curtea a statuat că avocatul are dreptul de a participa, prin intermediul presei, la dezbaterile de interes public legate de cauzele în care este angajat, fără să aibă o libertate de exprimare echivalentă cu cea a jurnaliștilor, care pot dezbate orice caz aflat pe rolul organelor judiciare, organelor jurisdicționale sau al autorităților publice.

O altă teză reflectată de hotărârea CEDO este aceea că avocatul are dreptul să emită judecăți de valoare, dacă se bazează pe elemente de fapt suficente, fără a fi obligat să-și dovedească opiniile (judecățile de valoare), știut fiind faptul că acestea nu sunt susceptibile de a fi probate. Totuși, CEDO arată că judecățile de valoare exprimate de avocat trebuie să aibă acoperire într-o bază factuală suficientă. În cauza Morice contra Franței, Curtea a considerat că, dacă exprimarea în public s-ar putea dovedi necesară pentru a proteja o persoană de atacuri grave și nefondate, acest lucru nu ar putea avea ca efect interzicerea exprimării opiniilor, prin judecăți de valoare cu o bază faptică suficientă și pe chestiuni de interes public cu privire la funcționarea sistemului judiciar. În speța Morice, limitele criticii admisibile față de membri ai sistemului judiciar, parte dintr-o instituție fundamentală a statului, sunt mai largi decât în ​​cazul cetățenilor obișnuiți și comentariile ar putea, prin urmare, să fie îndreptate împotriva judecătorilor[2].

De asemenea, CEDO a subliniat necesitatea de a menține autoritatea sistemului judiciar și de a asigura relații bazate pe respectul reciproc și respect între diferiții protagoniștii sistemului de justiție.

Fiind unul dintre protagoniștii sistemului de justiție, avocatul trebuie să recunoască autoritatea acestuia și să-i respecte pe ceilalți participanți la actul de înfăptuire a justiției, dar, totoodată, este imperios să se bucure de același respect din partea celorlalți actori ai sistemului judiciar.

În concluzie, luând în considerare cele arătate mai sus, putem spune că libertatea de exprimare a avocatului relativă la cauzele în care este angajat este mai extinsă decât libertatea de exprimare recunoscută în general cetățenilor. Dacă se întemeiază pe o bază factuală suficientă, care să-i sprijine susținerile, avocatul are libertatea de a participa la dezbateri în presă, în cadrul cărora poate exprima opinii critice față de activitatea de justiție[3].

Libertatea de exprimare recunoscută avocatului, superioară celei a simplului cetățean, se fundamentează pe teza potrivit căreia rolul avocatului în sistemul justiției, în special, și în societate, în general, este unul esențial. Dacă despre presă se spune că este câinele de pază al democrației, despre avocat se poate afirma că este câinele de pază al justiției.

 


[1] A se vedea www.unbr.ro.

[2] Preluare din sursa: www.unbr.ro.

[3] Ar putea organiza, de pildă, o conferință de presă.

Adauga un comentariu