AUTOSUFICIENȚA SAU EU ȘTIU MAI BINE! Nu de puține ori vedem, auzim sau aflăm că specialiștii sunt contraziși de către profani, care pur și simplu le spun direct în față că nu sunt de acord cu ei, întrucât s-au informat despre subiect și adevărul este cel pe care-l îl cunosc ei. Neîncrederea în profesioniști sau chiar respingerea acestora este un fenomen care se află în continuă creștere, accentuându-se în prezent din cauza accesului foarte facil la informații, dar și din alte motive. Neîncrederea în cei cu pregătire atestată în anumite domenii nu trebuie confundată cu îndoiala constructivă, care izvorăște din prudență, și care este într-o oarecare măsură pozitivă. Neîncrederea este, în fapt, mai mult decât simpla îndoială, deoarece aceasta se transformă, din ce în ce mai evident, într-o respingere a ideii de specialist, expert, profesionist etc. Există mai multe cauze ale dezvoltării fenomenului respingerii competenței. Una dintre ele este…
PROSTIA ȘI IPOCRIZIA Veșnicia prostiei Incompetența și prostia sunt surori. Dar între ele-i diferență. Evident, doar uneori. Însă-i una de esență. Incompetentul nu-i tot timpul prost. Având șanse de îndreptare. Dar prostul va rămâne cum a fost. Neavând șanse de scăpare. Paradoxul ipocriziei Nu e clasă socială. Fără de ipocrizie. Fie ea și nobilă. Sau fără pic de viclenie. Ba mai mult, ipocrizia. Este cert majoritară. Fără a conta poziția. De pe scara nobiliară. E ceva paradoxal. Să constați că victimele. Au comportament egal. Și nu au deloc scrupule. Să procedeze la fel. Ca atunci când postura era alta Ipocritul era terțul. Și eroul victima.

