În afacerile serioase, gândite pe termen lung, o componentă a strategiei trebuie să fie integritatea, asigurată prin coduri de etică și proceduri de conformitate; în caz contrar, succesul este iluzoriu, iar eșecul este certitudine.

Avocatul nu poate fi echivalat în niciun caz cu avocatul diavolului, ci este pur și simplu advocatus, adică profesionistul care sprijină sau consiliază pe cei aflați în dificultate juridică fie în calitate de petenți, fie de intimați sau pe cei care au alte probleme de natură juridică.

Fiind creație a omului, legile sunt naturalmente imperfecte și sunt susceptibile de critici, deoarece sunt neclare, lacunare, impredictibile, inegale, inechitabile etc., adică, întru-un cuvânt, sunt nedrepte (deficiente, injuste).

Demersul mi se pare util, din cel puțin un punct de vedere, respectiv cel al evaluării impactului practic al dispozițiilor legale noi, care au generat reconfigurarea activității avocațiale în România.

AUTOSUFICIENȚA SAU EU ȘTIU MAI BINE!   Nu de puține ori vedem, auzim sau aflăm că specialiștii sunt contraziși de către profani, care pur și simplu le spun direct în față că nu sunt de acord cu ei, întrucât s-au informat despre subiect și adevărul este cel pe care-l îl cunosc ei. Neîncrederea în profesioniști sau chiar respingerea acestora este un fenomen care se află în continuă creștere, accentuându-se în prezent din cauza accesului foarte facil la informații, dar și din alte motive. Neîncrederea în cei cu pregătire atestată în anumite domenii nu trebuie confundată cu îndoiala constructivă, care izvorăște din prudență, și care este într-o oarecare măsură pozitivă. Neîncrederea este, în fapt, mai mult decât simpla îndoială, deoarece aceasta se transformă, din ce în ce mai evident, într-o respingere a ideii de specialist, expert, profesionist etc. Există mai multe cauze ale dezvoltării fenomenului respingerii competenței. Una dintre ele este…

Societatea deschisă a prezentului, cu toate tarele sale, este net superioară societății închise din timpul regimului comunist, astfel că nici ridicarea în slăvi a acestuia și nici autovictimizarea nu au justificare rezonabilă.

Anumite state sunt conduse De guverne competente. Altele de forțe ascunse. Dar sunt și state guvernate de forțe inculte.

PROSTIA ȘI IPOCRIZIA Veșnicia prostiei Incompetența și prostia sunt surori. Dar între ele-i diferență. Evident, doar uneori. Însă-i una de esență. Incompetentul nu-i tot timpul prost. Având șanse de îndreptare. Dar prostul va rămâne cum a fost. Neavând șanse de scăpare. Paradoxul ipocriziei Nu e clasă socială. Fără de ipocrizie. Fie ea și nobilă. Sau fără pic de viclenie. Ba mai mult, ipocrizia. Este cert majoritară. Fără a conta poziția. De pe scara nobiliară. E ceva paradoxal. Să constați că victimele. Au comportament egal. Și nu au deloc scrupule. Să procedeze la fel. Ca atunci când postura era alta Ipocritul era terțul. Și eroul victima.

Din motiv nerelevant, pleacă șefu vine altul. Iar fidelul subaltern, pe-un ton cuceritor. Îi relevă celui nou că defunctul, Adică fostul, era mult inferior.